FOCUL VIU

Focul viu

Sintagma ne aminteste prima data de pestera din Apuseni cu acelasi nume, pestera in care se afla un ghetar a carui parte superioara, privita in bataia soarelui de amiaza, pare un foc, un foc totusi diferit, cu irizatii violet, un foc parca din cer; de altfel, imaginea e destul de comuna in ilustratele ce au ca tema acesti munti.

Numai ca fotografia, oricat de reusita ar fi, surprinde doar o bucata de gheata, e adevarat, de o forma mai neobisnuita, stralucirea schimbatoare, palpairea focului din interiorul acelei forme ramanand bucuria celui care se osteneste a se trezi dis de dimineata pentru ca la ora potrivita sa fie acolo.

Cred ca nu tocmai intamplator a fost numit acel fenomen astfel; cei care l-au vazut prima data si au denumit acel ghetar trebuie sa fi vazut, trebuie sa fi lucrat cu focul, cu adevaratul foc viu. Localnicii din toata zona Apusenilor dar si de mai departe- Tara Zarandului,muntii Maramuresului, Bucovinei, Rodnei, cunosc puterea tamaduitoare a focului viu, el inca mai salasluieste nu numai in povestile batranilor, iar in unele catune inca se mai aprinde acesta.

E uimitor cat de multa cunoastere metafizica se ascunde in acele locuri uitate de lume dar si cat de multa se pierde odata cu batranii ce pasesc dincolo, ducand cu ei, pentru ca nimeni nu se oboseste sa-i mai asculte, secrete ce in alte locuri sunt facute célèbre de antropologi, psihologi, ce la randul lor devin cunoscuti in lumea intreaga, tin workshop-uri si scriu carti readucand in atentie  intelepciunea samanilor din Siberia ori din Amazon ori mai stiu eu de unde.

Astfel ca trebuie sa ne adresam unor somitati in etnologie, folclor  de la Mircea Eliade, Romulus Vulcanescu, Tudor Pamfile, Mihail Caneanu, ori, mai nou, Cornel Dan Nicolae, unul dintre autenticii cautatori de spiritualitate, cu o cunoastere ce-i permite sa vada filonul profund al ritualurilor batranilor nostri si a le pune pe picior de egalitate cu cele devenite cunoscute si raspandite ca surse de inspiratie pentru psihoterapia moderna.

Ne amintim astfel ca focul viu, socotit sfant se facea de regula la sosirea in munte, inainte de Rusalii, pastrandu-se apoi timp de un an la casa gospodarului care voia sa fie ferita de griji si necazuri. Apa fiarta cu acest foc era folosita pentru spalarea celor bolnavi dar si a animalelor ori iasca cu care fusese aprins se presara pe rana; se mai folosea, de asemenea pentru desfacerea bolilor ce vin din facatura. In general, asa cum in alegerea plantei de leac este asociata forma frunzei, a tulpinii sau radacinii acesteia, data de Dumnezeu in forma organului bolnav, tot asa focul viu este destinat acelor boli care se asociaza cu senzatia de foc; astfel, o rana arzanda este tot un foc viu, asisderea o boala de piele cu senzatie de arsura, cum ar fi pojarul, erizipelul, etc.

Recent, intr-o vizita la o stana din Apuseni, am aflat reteta pentru vindecarea acelor boli; dupa ce se aprinde  focul viu, se transmite unei gramezi formata din noua feluri de lemne, iar in apa fiarta cu aceste lemne este imbaiat bolnavul.

Ritualic, focul viu era folosit fie pentru trecerea intregii turme de oi printre doua astfel de focuri, asezate la strunga, pentru a le proteja de boli si de duhuri, strigoi si priculici; mutarea stanei implica mutarea cu mare grija si a focului viu. Tot asa, bolnavul, dup ce era tratat cu apa fiarta pe focul viu, cu taciune ori cenusa, sarea de noua ori peste foc.

            De mergi si astazi in Apuseni, acolo unde caii sunt lasati liberi de primavara pina toamna, si intalnesti ciobani iar prin vorba si atitudinea ta le capeti increderea, ai putea sa afli si cum se aprinde acest foc viu. Astfel, unii o sa iti povesteasca de faptul ca e nevoie de doi frati gemeni pentru a prinde acest foc, altii or sa-ti spuna de doi veri primari, in orice caz, e nevoie sa fie aprins de doi barbati. Fie ca se foloseste tocul usii, fie ca se folosesc doi brazi ingemanati, fie chiar un simplu bat, in care se practica un orificiu, esential este ca nu se folosesc bete de chibrite sau amnar ori alt obiect ce produce scantei, ci doar un alt bat, care prin frecare aprinde iasca. Rasucirea rapida a batului in acel orificiu putea fi obtinuta si cu ajutorul unei franghii rasucita in jurul batului ori printr-un  sistem confectionat din lemn in forma unei manivele; iasca este fie ceea ce cunoastem noi, in mod obisnuit prin acesta denumire, o specie de ciuperca ce creste pe copaci, fie „acea margine a cojii de fag, alba ca hartia”; ulterior focul este transferat catre o gramajoara de aschii, cu care se face fumegarea bolnavului ori animalelor.

Mai greu de obtinut ar fi reteta alifiei obtinuta din cenusa focului viu, amestecata in anumite proportii cu lapte, smantana dar si cu anumite plante, alifice se foloseste pentru tratarea anumitor boli de piele la om si animale si nu stiu daca am gasi vreun cioban batran care sa ne povesteasca de modul in care se folosea focul viu cand se lucra pentru „facatura”.

Ritualul, respectul aratat in popor fata de acest fel de foc ne aminteste de practica crestina a candelei, in care flacara arde neintrerupt, pentru protectia casei si onorarea sfintilor.

Adevarate practici samanice, putem sa recunoastem.

Desi nu se leaga de focul viu, vreau sa va povestesc ca am aflat tot acolo in munti reteta locala pentru alungat grindina; astfel, crenguta de fag culeasa in prima joi de dupa Rusalii, tinuta pe peretele casei, imediat ce apar semne care arata ca vine vremea grea, este pusa pe foc. Iata inca o practica samanica autentic romaneasca.

Fie ca astfel sa arda si prezentul foc viu de curand aprins- aceasta schimbare in constiinta, sa protejeze, sa lumineze si sa vindece iar cei care l-au aprins si il continua,  sa fie „tari, viteji, frumosi si iubiti de toata lumea”, asa cum deveneau cei ce aprindeau focul viu in muntii nostri.

SAMANISMUL CONTEMPORAN

Şamanismul contemporan. Delimitari conceptuale

Sunt atâtea de spus despre acest subiect încât e greu de ales cu ce să încep iar ceea ce scriu aici e o perspectivă proprie, căpătată în urma experienţelor, a lecturilor, a întâlnirilor şi lucrului cu practicanţi şamanici, aşa că accept faptul că poate fi limitată, invitând şi pe alţii să o ompleteze.  Pentru că, indiferent cine suntem şi de unde venim, când întâlnim termenul de şamanism, îl definim prin prisma a ceea ce am fost învăţati anterior- spun am fost învăţati nu în termenul consacrat, scholastic, ci înţelegând prin învăţare chiar şi tonul pe care îl au cei care pronunţă cuvântul, sentimentele, gândurile care îl însotesc- aşa că o înţelegere mai complexă pentru cei interesaţi o vor aduce  cărţile, întâlnirile, lucrul individual şi chiar conexiunile cu oameni şi grupuri din toata lumea.

Am putea spune, fără să greşim că la baza celor câteva mii de sisteme spirituale care funcţionează în prezent, se află acest set de practici care a transcens istoria timp de cel puţin câteva zeci de mii de ani; aceste practici ritualice sau ceremoniale au fost definite în 1963 de către Mircea Eliade sub denumirea de practici şamanice în celebra lucrare Şamanismul şi tehnicile arhaice ale extazului. Cuvântul “şaman” provine din Siberia; sha înseamnă atât experienţa profundă cât şi probă, calitate, dar, har, iar man înseamnă om, fiinţa umana. Pentru siberieni, tunguşi, buriaţi, şaman înseamnă om ce vorbeşte cu spiritele şi are puterea de a vindeca; după alte surse, semnificaţia cuvântului este “cel ce vede în întuneric” ori „cel ce vorbeşte cu Dumnezeu”. În limba română, corespondentul denumirii de şaman corespunde înţelesului de vraci sau vindecător. De asemenea, termenii cu acelaşi înţeles în alte zone ale globului sunt: „medicine man”, „curranderos”, „tabacheros” ş.a.m.d.

Ori chiar ei s-ar putea să nu vrea să poarte un nume; recent, Vernon Foster ne povestea că nu se socoteşte nici şaman nici medicine man, el doar lucrează ceea ce ştie mai bine; e un concept mai greu de înţeles de către noi, pe care chiar intenţionez să îl aprofundez şi pe care intenţionez să vi-l aduc la cunoştinţă. 

Practica şamanică nu mai este socotită una obscură, către ea s-au îndreptat minţi luminate, începând din a doua parte a secolului trecut iar minunăţiile descoperite au fost aduse la iveală şi prezentate în numeroase cărţi, eseuri, studii ştiinţifice, iar studiile sunt continuate in scoli, institute devenite deja celebre.

Astfel, un antropolog pe nume Michael Harner, la scurt timp după studiile lui Mircea Eliade a început  învăţarea activă de la practicanţi nativi din diverse regiuni al globului; ceea ce Eliade şi Harner au sesizat deopotrivă în munca lor de cercetare este faptul că practica vindecătoare arhaică are la baza aceleaşi tehnici şi ritualuri, fie că sunt practicate în America de Nord sau de către nativii din Australia, din Nepal sau Siberia, din Hawaii sau din bazinul Amazonului. Toţi practicanţii arhaici folosesc toba ori alte instrumente, în general, de percuţie, călătoresc în stări de conştiinţă extinsă, practică recuperarea sufletului sau deposesia ori vindecarea cu plante ori practică divinaţia, toate acestea având in principal multiple elemente comune de ritual sau ceremonie.

În 1980, Harner pune bazele unei Fundaţii şi înfiinţează Facultatea de Studii Şamanice, iar de atunci zeci de mii de studenţi le-au trecut pragul. Harner continuă să scrie, să predea şi să cerceteze şi în ziua de astăzi, la aproape cei 80 de ani pe care îi are. 

Fundaţia a generat practicanţi celebri, dintre care îi menţionez pe Sandra Ingermann, care în 1991 scrie lucrarea Recuperarea Sufletului (Soul Retrieval), prima carte în care se descriu în amănunt căile şi tehnicile de recuperare a sufletului, carte care a inspirat şi inspiră mii de terapeuţi în practica lor. 

O altă practicantă foarte cunoscută este Barbara Gramlich; Carlos Sauer este un alt nume consacrat, el a predat la Fundaţie timp de şapte ani modulul de deposesie, în prezent ţine workshopuri de profil în toată lumea alături de Vernon Foster  (lider spiritual Lakota). 

Robert Moss este un alt practicant celebru, el fiind iniţiatorul conceptului de Visare Activa. 

Moss a rămas celebru prin discursul scris pentru primul ministru al Marii Britanii – Margaret Thatcher - în 1976, discurs în urma căruia aceasta a primit din partea sovieticilor titulatura de Doamna de Fier. Cei menţionaţi au predat şi în România sau au susţinut workshopuri experienţiale.

Cele mai accesibile lucrări publicate la noi ar fi, fără pretenţia de a fi numit măcar jumătate: 

• Informaţii generale despre shamanism şi prezenţa lui pe întreg globul:

 Mircea Eliade, Şamanismul şi tehnicile arhaice ale extazului, Ed. Humanitas, 1998, din pacăte nereeditată

•  pentru a afla cum alţii s-au apropiat de shamanism şi ce au trăit:

 Maud Sejournant, Cercul Vieţii, Iniţierea în şamanism a unei psihoterapeute, Ed. Elena Francisc Publishing, 2008; 

John Perkins, Schimbarea de Forme; Tehnici şamanice pentru o transformare globală şi personală, Ed. For You, 2007;

•  pentru practici şamanice :

 Kenneth Meadows, Spiritul Şamanic; Ghid practic pentru atingerea împlinirii personale, Ed. Elena Francisc Publishing, 2008;

 Daan van Kampenhout, Imaginile Sufletului; Constelaţiile familiale şi şamanismul, Ed. Elena Francisc Publishing, 2009; 

Caitlin Matthews, Elemente de shamanism, Ed. Teora, 2004; 

Howard Charing, Şaman, Spiritul Plantelor, Ed. Elena Francisc Publishing, 2008, republicată în 2011; 

Alberto Villoldo, Ph. D., Şaman, Vindecător, Înţelept; Cum să te vindeci şi cum să îi vindeci pe ceilalţi, folosind medicina energetică a amerindienilor, Ed. For You, 2008, 

Alberto Villoldo, Ph. D.,Vise curajoase; Cum visează şamanii lumea intru fiinţare, Ed. For You, 2008;

 Alberto Villoldo, Ph. D., Cele Patru Introspecţii, Puterea, Înţelepciunea şi Harul Protectorilor Pământului, Ed. For You, 2006; 

Alberto Villoldo, Ph. D.,  Iniţiere şi Iluminare, 2010; Sandra Ingerman, Leac pentru Pământ: Cum să transformăm toxinele personale şi de mediu, Ed For You, 2010. 

• pentru cei care citesc în limba engleză recomand călduros cărţile Sandrei Ingerman.

De asemenea, sunt publicate o serie de lucrări, cărţi, articole, care vorbesc de starea şamanică de conştiinţă, în special lucrări ale lui Stanislav Grof, un psihiatru care şi-a dedicat viaţa studierii acestui subiect, precum şi aducerii spiritualităţii în lumea academică, cărţi publicate de Ed. Elena Francisc Publishing.

Urmează să mai fie publicate în acest an şi altele, între care una foarte interesantă, despre posturile şamanice precum şi cartea Sandrei Ingerman despre recuperarea sufletului. 

Zilele acestea se lansează  Arta vindecătoare a şamanului – în lumina psihoterapiei vestice şi a tradiţiei creştine, scrisa de Dr. August Thalhamer şi publicată de Editura Har Tios.

Prin urmare, dacă asertiunile pe care le voi face vor naşte întrebarea:  “Pe ce te bazezi ?” (Moromete), răspunsul se află în spiritul acestor lucrări şi în ceea ce am trăit personal, în comunicarea cu spiritele ajutatoare, cu învătătorii personali, care, la început, fiind crescut într-o educaţie materialistă, mi s-a părut imposibilă, aşa cum multora dintre cei cu care lucrez ori care citesc aceste rânduri li se pare.

Aşadar, prima afirmaţie pe care o fac este: 

Da, e posibil şi este accesibil fiecăruia.

Deşi am fost crescuţi într-o paradigmă în care accesul la învăţătură spirituală,  la revelaţie directă este rezervat numai marilor iniţiaţi, fie guru sau prelaţi, lucrurile se întâmplă precum au prezis mayasii- suntem la o răscruce în istoria omenirii, o răscruce în care, după o epocă in care am pierdut capacitatea de a experimenta sacrul, e timpul pentru dezvăluirea completă a acestor practici care, din diferite motive, au stat ascunse. Învăţăturile şamanice ne reamintesc cine suntem noi de fapt şi ne readuc puterea proprie, ele ne învaţă să nu ne dăm puterea nimanui, să avem încredere în spiritele proprii şi să ne urmăm calea.

Daca în vechime, tehnica aprinderii focului era un secret şamanic, deţinut doar de către puţini, acum oricine poate face aceasta, chiar şi un copil; e adevarat că puţini cunosc însă alchimia producerii focului viu, de care vorbeam în numarul 1 al revistei Focul Viu, alchimia transformării elementelor apă şi pământ în foc, însă dacă doresc pot afla.

Există tradiţii în care şamanii trebuie să treacă prin probe extreme de grele, perioade de abstinenţă, experienţe în apropierea morţii, ori sunt desemnaţi pe baza unor infirmităţi produse de fenomene naturale. Am aflat din practică faptul că fiecare dintre noi e special în felul lui şi are posibilitatea ca, folosind două ingrediente de bază, 

Intenţia şi Credinţa, 

să primească ajutorul ghizilor săi spirituali, să se vindece pe sine şi pe cei din jurul său.

Practicantul şamanic face călătorii ale spiritului, deplasându-se în afara timpului, în ceea ce se poate numi „mit” ori „tărâm al viselor” dar el îşi alcătuieşte hărţi ale acestor realităţi paralele iar călătoria şi modul de căutare se poate învăţa. Pentru aceasta, el îşi schimbă starea de conştiinţă, intră în realitatea non ordinară, îşi face disciplinat lucrarea şi se întoarce la viaţa de zi cu zi.

Desigur ca unii avem capacităţi de percepţie mai bune decăt alţii, unii pot să „vadă” mai bine, alţii să simtă (kinestezici), alţii să „audă”, la început pentru mulţi este „ca şi cum” ori „mi s-a părut”, dar pe măsură ce practicăm, capacităţile noastre de percepţie se îmbunătăţesc. 

Da, putem fiecare dintre noi să intrăm în starea şamanică de conştiinţă, este dreptul nostru divin de a avea acces la acele tărâmuri de unde ne-am desprins, de a comunica cu acele realităţi paralele de care ne desparte doar un voal subţire. 

Fiecare persoană cu care mă întâlnesc la cursuri, la şedinţe individuale, chiar în tren, are o mică poveste în care lucruri aparent inexplicabile i s-au întâmplat, fie comunicări cu cei plecaţi dincolo, fie semne ale spiritelor naturii, fie recunoaşterea lângă el a prezenţei altor spirite, poveşti al căror rost încă omul nu le desluşeşte pentru că nu are încredere în această capacitate a lui. Copiii, îndeobşte, şi în mod special copiii de azi, au multe poveşti să ne spună despre cum comunică ei cu animalele lor de putere, cu plantele ori cu îngerii păzitori, doar că nu avem răbdare să-i ascultăm şi nici încredere în ceea ce spun.

Astazi metodele samaniste de vindecare nu mai sunt limitate la cativa initiati, putand fi invatate de oricine este interesat; trecerea la vointa dintr-o stare de constiinta in alta, invatarea si practicarea acestor metode strãvechi de vindecare, cunoscute pretutindeni in lume, aduc, dupa cum ma conving pe zi ce trece, puterea proprie inapoi celor care au incredintat-o altora, aduc vindecare sufleteasca, fizica si psihica. Din ce in ce mai mult, practicantii nu mai sunt priviti ca „nebuni in timpul liber” ori ciudati ci, pe masura ce oamenii isi deschid ochii, ii vad in adevarata lor lumina, de vindecatori spirituali.

 Relaţia constientă cu spiritele

Acesta este numitorul comun al tuturor tradiţiilor şamanice, este ceea ce face să numim şamanism atât practica mediumilor din Bali ori a vindecătorilor Ho oponopono din Hawai, ca să nu mai vorbim de cei din Siberia ori din Amazon. Chiar dacă unii poartă costume somptuoase ori o simplă fâşie de pânză, unii folosesc cântece, alţii plante, pietre ori chiar mâinile goale, unii bat toba, alţii cântă la didgeroodoo, îi numim generic şamani pentru capacitatea lor de a călători într-o realitate alternativă, de unde aduc vindecare, răspunsuri şi leacuri.

Tradiţia şamanică este una animistă; aceasta înseamnă că toate cele ce există au spirit,

 şi oamenii şi copacii şi florile şi mineralele, spirite cu care putem să comunicăm, putem chiar să “negociem”, toate aceste spirite fiind prinse într-o imensă conexiune; aceasta aminteşte de noile paradigme ale fizicii cuantice, de acea reţea cuantică în care suntem întreţesuţi şi noi.

            

         Şamanismul nu este channeling şi nici spiritism

Există persoane cu aplecare ori cu calităţi native pentru channeling ori spiritism, persoane care pot lua contact direct cu spiritele, pot comunica cu ele, este cunoscut ca in spiritism cei care lucreaza sunt indeobste patrunsi de acestea, dar aceasta nu poate fi numit şamanism.

În şamanism se efectuează călătoria cu scopul de a întâlni spiritele faţă în faţă  iar dacă se întâmplă să incerce a ne insoti in lumea noastra, practicantul ignora  acest contact, continuând disciplinat pentru scopul cu care a plecat.

Unele persoane nu au abilităţi pentru a şamaniza deoarece fie sunt prea cu mintea în lumea materiala, fie că au aplecare naturală către channeling ori spiritism şi nu se mai pot întoarce către un alt mod de operare, asa ca de regula una din aceste practici o exclude pe cealalta.

Şamanismul nu este New Age

Tehnicile şamanice există de zeci de mii de ani (unii cercetători vorbesc de mai mult de 80.000 de ani) şi au fost readuse, chiar dacă într-o manieră puţin adaptată, în lumea noastră de către cercetători, antropologi, care au experimentat propria transformare şi vindecare alături de populaţii socotite altădată înapoiate (într-un studiu am întâlnit chiar termenul de retardate), inuiţi în nord, incaşi, mayaşi în America de Sud, tibetani în Asia, aborigeni în Australia şi lista poate continua.

 Aceste tehnici, incluse în aşa numitul “core shamanism”, nu au de a face cu transmisiile maeştrilor iluminaţi, caracteristice curentului New Age şi nici cu teoriile conspiraţiei omniprezente  pe internet. Desigur, e alegerea liberă pentru orice practicant şamanic să îmbrăţişeze credinţe teozofice, transcendentaliste, antropozofice însă lucrarea de vindecare pe care o va face se va petrece în mod tradiţional. Nu am întâlnit practicanţi şamanici care să treacă de exemplu de la modul tradiţional de efectuare a deposesiilor la spiritism dar invers, da. Trebuie să recunosc, de asemenea, că am întâlnit practicanţi şamanici cu experienţa care vorbesc acelaşi limbaj cu cei ce practică tehnici spirituale proprii curentului New Age.

Şamanismul nu este o religie

Chiar dacă unele biserici au dus o luptă acerbă împotriva practicilor şamanice, cum s-a întâmplat în America de Sud ori chiar în Europa, acestea au rezistat şi chiar putem vedea pe mesa unui vindecător shipibo, spre exemplu, reprezentari ale Fecioarei Maria sau ca practicant şamanic s-o aibă ca şi ghid spiritual pe Sfânta Teresa.

Şamanismul ne învaţă să onorăm tradiţia religioasă a străbunilor noştri, indiferent care este aceasta, ea este o moştenire spirituală de care putem beneficia fiecare. Ori, aşa cum s-a semnalat deja, în nr. 2 al revistei Focul Viu, în şamanismul Bon, practicile şamanice se împletesc într-o manieră armonioasă cu cele religioase.

În fapt şamanismul reprezintă rădăcinile oricărei practici precum vrăjitoria, voodoo, budismul tibetan şi ale altora, nu se identifică însă cu acestea; de asemenea, nu este preoţie precum sunt unele practici carora, desi sunt derivate din samanism, practicantii respectivi le-au adaugat ce au crezut ei de cuviinta, asa ca s-au intitulat preoti ori si-au pus grade si nivele.

Aşa cum recent ne amintea Brother David, într-o conferinţă susţinută la Oradea, unele instituţii religioase au uitat pentru ce au fost create şi au ajuns să lucreze pentru ele însele.

Chiar foarte recent, un număr de 14 şamani au fost ucişi de membrii unei secte în Peru, ceea ce nu credeam că e posibil în aceste timpuri. Obscurantismul şi bigotismul, după cum putem constata, mai este încă prezent în unele zone.

Practicantul şamanic nu caută Iluminarea în scop spiritual ori religios, aşa cum se întâmplă în budism ori hinduism, ci caută în primul rând să-ţi ajute semenii.

O alta diferentiere consta in faptul ca samanismul nu are dogme; exista reguli, e adevarat, asa cum mai sus am exemplificat cu modul in care se face calatoria samanica ori ca se efectueaza astfel de lucrari doar la cerere si astfel incat sa un afectam bunul mers al naturii; exista, de asemenea un cod deontologic al practicantului samanic dar nu dogme; de exemplu, nu exista un model obligatoriu dupa care se efectueaza un anume ritual ori ceremoniile ci fiecare practicant poate urma propriul sau model.

Distincţia dintre şaman şi practicantul şamanic

Da, e cumva la modă mai ales în unele cercuri să îşi spună şaman, doar că mulţi dintre cei care se autointitulează astfel, nu sunt chiar şamani.

Şamanul, potrivit tradiţiei culturii din care provine, este fie ales, fie desemnat, pe baza unor criterii proprii acelei zone; prin moştenire (de exemplu, tot la a doua generaţie, de la bunici la nepoţi) ori prin alte încercări, scopul fiind acela de a proteja, îndruma sau vindeca membrii acelui trib, clan, sat etc.

 Şamanul nu trebuie să prezinte diplome, pentru a atesta cu cine a studiat, ce guru l-a îndrumat ori câţi ani a practicat abstinenţa, iar când comunitatea nu mai prosperă, nu mai găseşte vânat, păşuni, se îmbolnăveşte, va renunţa la serviciile sale.

Practicantul şamanic este prezent în special comunităţilor mari, aparţinând aşa numitului “shamanism urban”, el a  învăţat anumite tehnici şamanice, fie de la şamani propriu-zisi, fie de la învăţători ori în şcoli care au adus în acest mediu  practicile specifice şi lucrează de cele mai multe ori în aşa numitele “drumming - group”-uri dar şi singur pentru vindecarea sufletească şi fizică a sa, a comunităţii (de ex. prin lucrarea de transfigurare). Adoptă o atitudine de respect şi onorare a celorlalţi, a vieţii în toate formele.

Practicanţii şamanici nu au grade

Este o recunoastere a faptului ca sufletele noastre sunt egale, a faptului că învăţătura sălăşluieşte în fiecare şi că de la fiecare fiinţă pe care o onorăm, avem de învăţat ceva.

 Îmi amintesc cu drag de una din cele mai frumoase recuperări de suflet în urma căreia o persoană a reuşit să-şi schimbe radical viaţa. La nici 30 de ani, persoana respectivă avea deja 3 divorţuri la activ. După recuperarea de suflet făcută chiar în cadrul workshop-ului în care învăţam tehnica, ea şi-a găsit perechea, împreună cu care şi-a întemeiat o familie solidă.

Practicile şamanice străvechi şi dezvoltare personală modernă.

Mediul ştiinţific începe să se aplece cu mai multă atenţie către practicile şamanice, 

un exemplu l-am pomenit mai devreme, legat de activitatea doctorului Stanislav Grof,

 care a pus bazele a ceea ce se numeşte terapie transpersonală. Minunate sunt şi lucrările şamanice ale Sandrei Ingerman, ce lucrează cu medici, cu fizicieni, făcând măsurători ale efectelor benefice asupra sănătăţii oamenilor şi mediului.

Un număr crescând de europeni şi de americani practică neoşamanismul, o versiune occidentalizată, bazată pe căutarea armoniei, prin întoarcerea la spiritul naturii şi la practicile medicale alternative. 

Multe practici noi:  constelaţiile familiale (a se vedea cartea citată mai sus care face o comparaţie între şamanism şi constelaţii ); NLP (NeuroLingvistic Programming) au, într-o măsură mai mare sau mai mica, elemente împrumutate din şamanism şi am credinţa fermă ca în viitor vom înţelege şi aplica mai mult puterea vindecătoare a acestor practici.

 Zilele trecute, exersând o practică de grup, am fost surprins să aflu de la un participant că tehnica respectivă o învăţase în străinătate la un curs de management, sigur cu o conotaţie puţin diferită.

În acest spaţiu apar multe lucruri noi şi interesante, am văzut că există practici sub denumirea de Angelic Shamanism ori de Samanic Reiki, cursuri de shamanism pentru trezirea zeilor traci ş.a.m.d.

Toate acestea le putem privi din cel puţin două perspective: putem să ne situăm de partea celor care spun că “preluând aceste practici de la alţii, pierdem esenţa”, fie de partea celor care apreciază ca fiind o îmbogăţire a propriilor practici spirituale. În lucrarea sa, Calea şamanului, antropologul Michael Harner  spune că prin cunoaşterea directă, o persoană învaţă să susţină o anumită putere personală şi să treacă la voinţă dintr-o stare de conştiinţă în alta. 

Aceste practici spirituale strãvechi, care au fost aplicate pretutindeni în lume, s-ar putea dovedi vitale pentru reconcilierea noastră cu natura.

Zic să rămânem cu inima deschisă şi cu privirea clară la tot ce va să vină.

Să fie bine !

Pentru cei interesaţi, cărora le este mai la îndemână informarea pe net, recomand: http://www.nierika.ro; 

www.institut-ethnomed.de; 

www.medicinefortheearth.com; 

www.shamanism.org; 

www.thefourwindssociety; 

http://spiritulshamanic.blogspot.com

Alte LINKURI

http://www.formula-as.ro/2007/776/societate-37/cu-un-saman-in-lumea-magica-a-plantelor-8120

http://www.formula-as.ro/2009/874/medicina-sacra-83/benjamin-daniel-un-saman-la-paris-11277

http://www.formula-as.ro/2009/867/societate-37/calatorie-in-lumea-de-dincolo-11071

Ceremonia ...

Tot in legatura cu ritualurile si ceremoniile.



Da, e adevarat ca nu facem o calatorie samanica de dragul de a ne afla in treaba sau cum zice Reiner Trenner, nu facem turism. Tot atat de adevarat este ca putem face calatoria cu scopul de a aduce raspunsuri care sa ne ajute in a ne face viata aici, pe Pamant, mai buna. Asta inseamna ca vom avea o intentie clara atunci cand tinem o ceremonie ori indeplinim un anume ritual si ca ne vom ingriji ca aceasta intentie sa fie exprimata in termeni lipsiti de confuzie.

Sandra povesteste doua situatii hilare in legatura cu aceasta. Una, in care o doamna a tinut o ceremonie in care a cerut spiritelor sa-i aduca in viata un om bogat (rich man-engl.), dupa care si-a intalnit sotul in persoana domnului Rich, care din pacate era sarac; cealalta, in care persoane ce urmand diferite traditii, rugandu-se pentru o inima deschisa, s-au pomenit in spital pentru a fi operati de inima.

Cunosc si eu persoane care, datorita faptului ca se simteau extenuate de munca, cerand: “as zace cateva zile”, s-au pomenit, nu in patul de acasa ci in cel de la spital.

Pentru a nu se petrece astfel de lucruri, putem sa cerem animalelor noastre de putere sa ne ghideze pentru a afla intentia potrivita si modul corect de formulare a acesteia.

Nu o sa insist cu feluritele ceremonii si ritualuri ce se pot indeplini; toti practicantii sau aproape toti din diferite ramuri si practici stiu ca a proceda in acest mod ne imbogateste sufleteste, ne conecteaza cu lumi invizibile si ne ajuta sa redescoperim, sa ne amintim lucruri minunate despre noi, despre ceilalti, despre Natura, despre Mama Pamant.

Nu e necesar sa indeplinim intr-o anumita forma acea ceremonie sau ritual pe care dorim sa o/il tinem; putem foarte bine sa facem o calatorie si sa rugam pe unul dintre spiritele noastre ajutatoare sa ne spuna in ce mod putem savarsi ritualul ori ceremonia propusa.

Ceremonia

Venind vorba despre ceremonii si ritualuri, imi amintesc vorbele lui Wesselman care spune ca ritualul religios presupune manipularea de simboluri in scopul de a controla, influenta sau a convinge puteri supranaturale sau forte arhetipale sa ne ajute in realizarea unor dorinte ale noastre. Lucru mai putin cunoscut, nu am inteles inca de ce, ritualul savarsit in biserica, asa dupa cum mi-a explicat un prieten preot, are ca structura de baza viata lui Isus, adica fiecare dintre gesturile savarsite in timpul slujbei onoreaza un eveniment cunoscut, de la nasterea Sa, pana la Inviere.

In ceea ce priveste timpul acordat ritualului sau ceremoniei, nu sunt standarde sau dogme; vom vedea ca pe masura ce legatura noastra cu spiritele este mai usor de realizat, avand exercitiu, ritualul ne va lua un timp tot mai scurt; samanii nu complica lucrurile, ei, asa cum zice Hank, deschid usa, se conecteaza cu puterile care or fie le, isi declara intentia, apoi onoreaza acei aliati care ajuta in aplicarea a ceea ce este nevoie.

Sa vedem care sunt ingredientele de care avem nevoie pentru a savarsi o ceremonie.

In primul rand intentia noastra trebuie sa fie clara, in al doilea rand e necesar sa fim concentrati pe ceea ce facem, altfel energia noastra se va deconecta de la fortele spirituale iar in al treilea rand e nevoie de a fi in armonie cu noi insine, cu spiritele noastre ajutatoare si, prin ele, cu puterea universului. Deci: Intentie, Centrare, Armonie.

Un ghid orientativ a cum se poate urma un ritual ori ceremonie, fara ca acesta sa fie exhaustive dar nici restrictive, este cel pe care Sandra ni-l ofera, cu mentiunea sa lasam cat de mult loc spontaneitatii.

Prin urmare, acesta ar cuprinde:

1.       Un cantec sau o formulare pentru intampinarea participantilor si declararea scopului ceremoniei/ritualului.

2.       O multumire adresata Spiritului pentru sansa de a fi impreuna.

3.       O chemare adresata spiritelor locului, elementelor si directiilor care sa sprijine ceremonia/ritualul si scopul acestuia.

4.       Invocarea altor aliati sau spirite ajutatoare.

5.       Curatarea participantilor prin tamaiere, arderea diverselor plante.

6.       O binecuvantare dedicata sanatatii sau norocului participantilor.

7.       Rugaciuni cu scopul de a transmite catre altii care nu sunt de fata sau chiar catre intreaga planeta binecuvantarile ceremoniei.

8.       Cantece si dansuri pe instrumente cum ar fi tobe, zuruitoare, fluiere, clopotei s.a.m.d.; acestea se pot desfasura de-a lungul intregii ceremonii sau in anumite puncte de trecere.

9.       Anuntarea finalului ceremoniei.

10.   Multumiri adresate spiritelor ajutatoare si o formulare care sa enunte slobozirea lor din spatiul sacru.

11.   Eliberarea directiilor si invitatia adresata participantilor de a se intoarce in starea normal de constiinta.

In practica grupului nostru am invatat multe modalitati de a efectua o ceremonie, un ritual si cred ca nici una nu a fost la fel cu cealalta; amintesc aici, de exemplu, acele deschideri ale spatiului sacru prin care ne binecuvantam unii pe altii prin cantec ori prin sunetul zuruitoarei; ori, ceremonia de transfiguare, in care suflam fumul unei plante sacre catre ceilalti, inainte de incepere; ori gestul, care marca intrarea in spatiu, totodata trecerea la o alta stare de constiinta, de a lasa intr-un obiect preocuparile cotidiene.

Acesti pasi obisnuim sa-I urmam, fie ca indeplinim ritualul singuri, fie in cadrul unui grup; se stie ca lucrarea efectuata in grup pentru vindecarea sau ajutarea cuiva are efecte mult mai puternice decat cea efectuata de unul singur.

Trebuie sa mai spun ca si in ritualul de vindecare samanica, in care lucram de unii singuri, pasii pe care-i urmam sunt aceeasi, cu aspecte care tin de specific, in sensul ca nu o sa anuntam cu voce tare inceputul si sfarsitul ritualului, acest lucru il facem desigur in sinea noastra, s.a.m.d.

Ceremonii si Ritualuri

Urmatoarele invataturi, cea mai mare parte din ele provenind de la Sandra Ingerman, se vor referi la

Ceremonii si ritualuri

Scopul acestora, functie de imprejurarile in care sunt savarsite, este de a onora spiritele, de a celebra viata si schimbarile naturale, de a pecetlui un rit de trecere ori de a aduce multumiri sau a crea schimbari; insasi indeplinirea ceremoniei sau a ritualului, oricare ar fi aceasta/acesta creeaza transformare.

Samanii au capacitatea de a accesa informatii cu ajutorul aliatilor lor invizibili, pentru a se ajuta pe ei insisi, familiile sau comunitatea in care traiesc; aceasta capacitate le da posibilitatea de a actiona ca vindecatori, preoti sau preotese, psihoterapeuti, mistici si povestitori.

Ceremonialul constituie o parte vitala a procesului de vindecare si nu are importanta daca vindecatorul poarta un halat alb si stetoscop ori are corpul pictat si poarta o cununa de pene; nu are importanta ceea ce faci, ceea ce conteaza cu adevarat este ca faci acea lucrare, oricare ar fi aceea si ca intentiile tale si binenteles ritualul sa vina din inima. Astfel, asa cum ne aminteste Villoldo, ritualul savarsit din toata inima ne permite sa transcendem rolurile si credintele noastre limitatoare si sa experimentam nivelele cele mai elevate ale fiintei noastre.

In aceeasi idee, citez din postarea lui Aurel Mocanu: .

Jose Stevens spune ca in timp ce toti samanii practica diverse ceremonii si ritualuri, unii dintre acestia fac o specializare din asta si sunt chemati in diferite ocazii special pentru a prezida ceremonii mai mari, mai complexe, ce pot tine cateva zile si nopti; acestea cuprind cantece ce se canta cateva ore, dansuri complexe, rugaciuni si binecuvatarea a sute de persoane.

Ceremoniile, in sens general, au rolul de a onora diferitele tranzitii pe care le traim in trecerea noastrea prin viata; in culturile samanice, acestea erau indeplinite cu ocazia nasterii unui copil, pentru a marca diferitele etape ale vietii, inclusive casatoria sau pentru a onora tranzitia noastra finala catre lumea spiritelor, la moartea corpului fizic. Exista ceremonii de doliu la moartea cuiva drag precum si ceremonii care marcheaza rituri de trecere la tranzitiile din viata unei persoane, in special acele initieri ce marcheaza trecerea de la copilarie la maturitate. La fel, exista ceremonii ce sunt indeplinite pentru a venera stramosii ce ne-au dat viata.

Ceremoniile samanice, de asemenea, onoreaza ciclurile Naturii; pentru o comunitate agricola, de exemplu, acestea se fac la vremea insamantarilor, pentru a onora strvechile spirite ale Naturii si pentru a le invita sa sustina oamenii cu o recolta buna.

Ceremoniile deschid linii de comunicare intre o persoana si puterile universului si intaresc relatia noastra cu spiritele noastre calauzitoare.

Ceremoniile aduc schimbare, de aceea ele sunt un instrument puternic pentru acei ce sunt pregatiti sa faca aceasta in viata lor.

Strict sensu, ceremoniile au o structura predeterminata si un scop clar; astfel, fiecare participant are un rol predefinit si desigur pastreaza capacitatea de a crea schimbari ce nu pot fi subestimate, in special in a ajuta mentinerea unui echilibru fizic si metafizic al unei comunitati date.

Ritualul, pe de alta parte, este mai deschis; cand suntem angajati intr-un ritual, intotdeauna avem o anume intentie, chiar daca rezultatele pot fi diferite de asteptari.

In ceremonii, practicantii au controlul de la inceput pina la sfarsit, pe cand in ritual spiritele conduc iar rezultatele pot fi cu adevarat uimitoare.

Sandra povesteste ca foloseste cuvantul ritual pentru a desemna munca de vindecare ce presupune repetarea in fiecare zi, saptamina sau luna, cum ar fi acel ritual tinut zilnic pentru a onora spiritele locului in care traim; o ceremonie se poate tine o data pentru sine sau impreuna cu un grup, in mod obisnuit pentru un rezultat dorit.

Se poate tine o ceremonie sau un ritual aproape pentru orice; Sandra spune ca tine ceremonii pentru a reduce acele credinte si atitudini ce nu ne lasa sa ne folosim energia creatoare pentru a crea o viata mai buna pentru planeta si pentru noi insine. Putem utiliza ceremonia pentru a manifesta ceva ce vrem, ce putem sa adaugam potentialului nostru creator, lucrand in parteneriat cu fortele creative ale Universului.

Vom continua in postarea urmatoare cu invataturi despre principalele ingredient ale unei ceremonii si a ritualului, apoi cu descrierea unor diverse ceremonii si ritualuri.

Pina atunci, sa ne amintim de ritualul zilnic al binecuvantarilor de dimineata sis a-l folosim pentru vindecarea noastra si a celor din jur.

Lumea de Mijloc

Lumea de Mijloc

Reprezinta aspectul sau taramul nonordinar al lumii in care traim; indienii Hopi, desi folosind alte cuvinte, vorbeau despre o proiectie holografica a lumii in care traim, ca fiind creata de gandurile fiintelor aflate la un anumit nivel de evolutie, fiintele umane fiind de exemplu creatia, proiectia holografica a delfinilor.
Sandra ne aminteste ca putem sa calatorim in aceasta lume pentru a comunica cu natura; in mod traditional aici se calatorea pentru a afla obiecte pierdute sau furate (aceasta imi aminteste de practica romaneasca a cautarii in ciubarul cu apa). De asemenea, se poate calatori catre soare, stele sau planete din sistemul solar dar si catre zane, elfi, gnomi sau deve.
Tot aici se poate calatori pentru a afla leacuri celor bolnavi, conectandu-ne cu plantele noastre de putere; in aceeasi lume facem calatoriile de vindecare la distanta sau calatoriile practicate in munca psihopompa ca si altele pe care o sa le aflam lucrand.
Pentru a face aceasta calatorie incepem prin a ne vizualiza plecand din fata usii casei noastre catre un loc din natura cu care ne-ar place sa comunicam, un loc pe care il cunoastem sau in care am fost candva, un loc in care ne simtim conectati, in pace si liniste.
In shamanism, subliniaza Sandra, totul e viu si are un spirit; in timpurile noastre multi dintre noi nu ne mai amintim cum sa comunicam cu plantele, copacii, pietrele sau spiritele ploii, norilor, dar inca avem abilitatea de a le vorbi in aspectul lor nonordinar, astfel adresandu-ne divinului din intreaga creatie. Putem alege ceva din natura cu care sa comunicam, cum ar fi un copac sau o planta preferata, luna, o piatra sau un nor, sa calatorim catre acest spirit, sa vorbim si apoi sa ne intoarcem la realitatea ordinara.
Alta cale de a ne reconecta cu lumea naturii, ne invata Hank, e aceea prin care ne concentram asupra imaginii Gradinii Sacre, acel loc din natura ce rezoneaza mai bine cu noi si in care:
1.       Tot ceea ce exista simbolizeaza aspecte ale noastre sau ale experientelor din viata noastra.
2.       Putem comunica cu toate elementele de acolo pentru divinatie personala sau pentru o mai inalta intelegere.
3.       Putem sa facem schimbari; astfel, putem sa ne folosim imaginatia noastra creativa pentru a adauga orice dorim- o cascada, un copac mare, o piatra sau un pat de flori sau, invers, pentru a sterge elemente pe care nu ni le dorim acolo; la fel de bine, putem sa drenam o mlastina  ori sa curatam o plaja de pietre pentru ca astfel sa ne lasam sa intram mai usor in laguna noastra turcoaz.
4.       Atunci cand facem schimbari, aspecte ale noastre sau ale vietii noastre se vor schimba ca urmare, aceasta fiind modul in care adevarata magie functioneaza.
Samanismul reprezinta o practica spirituala in care de-a lungul vietii putem calatori in lumi ascunse, din nou si din nou, pentru raspunsuri, transformare, vindecare in folosul nostru, al celorlalti, al comunitatii sau Mamei Pamant iar modalitatile de a calatori se vor diversifica, imbogati sau modifica.
Intoarcerea din calatorie
                Atunci cand soseste momentul intoarcerii din calatorie vom avea o schimbare in ritmul monoton al batailor de tobe, de regula patru seturi de cate sapte batai; este semnalul ca a sosit momentul sa multumim, sa spunem “la revedere” celor cu care am vorbit dar chiar daca nu am vorbit cu cineva in calatoria noastra vom multumi si ne vom lua ramas bun, acesta fiind semnalul pe care il transmitem psihicului nostru ca ceva a luat sfarsit. Aceasta ne va ajuta sa fim mai bine impamantati atunci cand ne intoarcem din calatorie.
Urmeaza o schimbare in ritmul batailor tobei, ce tine de regula cam un minut, timp in care ne vom aduce pasii catre locul din care am plecat, vom deshide ochii si vom reflecta asupra experientei noastre. Cand reflectam asupra a ceea ce am perceput in timpul calatoriei primim un nou nivel de intelegere asupra informatiei; amintindu-ne ceea ce am perceput si vazut, complexul nostru minte-suflet ne da o intelegere mai profunda a ceea ce calatoria ne-a adus.
In postarea urmatoare, despre interpretarea calatoriei.

Calatoria in Lumea de Sus

Calatoria in Lumea de Sus

Urmatorul pas care se face in cadrul primelor calatorii samanice este acela care ne conduce catre Lumea de Sus, pentru a ne intalni cu un Invatator/Ghid spiritual.

Pentru a porni in aceasta calatorie vom alege, de asemenea, un loc din natura, de data aceasta un loc care sa ne aminteasca de inaltime; unii samani folosesc arborele vietii, iar in alte traditii se foloseste scara, funia, urcarea cu ajutorul unei tornade sau a unei vantoase ori chiar pe fumul ce iese din horn; nu mai putin obisnuita este gasirea unei pasari si urcarea spre aceasta lume pe aripile acesteia; sunt persoane care urca folosind un balon cu aer cald. Oricare dintre modalitatile  pe care le gasim este utila.

La fel ca la calatoria in Lumea de Jos, plecam din acel loc din natura, doar observand ce apare ca fiind o cale de a urca; Sandra spune ca putem sa rugam si animalul nostru de putere sa ne insoteasca iar el o va face.

Atata timp cat mai vedem planete si stele vom sti ca inca mai suntem in Lumea de Mijloc si atunci vom continua sa ne concentram pe intentia noastra, aceea de a ne intalni un Invatator/ Ghid spiritual. Vom simti ca un fel de tranzitie atunci cand vom intra in Lumea de Sus, pe care unii pot sa o resimta ca pe un strat de nori sau ceata si despre care e bine sa ne reamintim ca nu este o bariera in calea noastra, asa cum nici pentru Jack din povestea cu vrejul de fasole nu a fost.

Ne vom lasa sa traversam acest spatiu de tranzitie si vom intra in primul nivel al Lumii de Sus, observand daca suntem asteptati de catre vreun invatator, caz in care il vom intreba daca este invatatorul nostru; cand raspunsul este afirmativ il rugam sa ne raspunda la o intrebare importanta pentru noi sau sa ne dea ajutor in vindecare. In situatia in care nu suntem asteptati vom continua cautarea noastre prin diferite nivele ale Lumii de Sus pina cand vom gasi aceea fiinta care este Invatatorul/Ghidul nostru spiritual si ramanem in calatorie pina cand toba ne va chema inapoi.

Hank Wesselman spune ca prin intalnirea cu Invatatorul ne putem reconecta cu Sinele nostru superior in Lumea de Sus sau cu aspectul nostru transpersonal, intalnire ce poate constitui o extraordinara schimbare in viata, asa cum de altfel putem afla ca invatatorul nostru spiritual suntem de fapt noi insine, dar noi insine mai degraba in Lumea de Sus decat in realitatea ordinara.

Multi inteleg ca acest aspect al nostru nepieritor, etern, ca sursa a intuitiei si inspiratiei noastre, sine superior ce poate comunica cu noi prin vise si viziuni sau idei ce apar in minte ca  raspuns la nevoile naostre; este ceea ce numim sinele divin sau ingeresc ori martorul transpersonal care ne iubeste neconditionat, ne asculta rugaciunile si lucreaza in moduri tainice.

In traditia hawaiana kahuna este numit Aumakua; makua inseamna “parinte” iar au inseamna “timp”, facand din aceasta fiinta transpersonala “parintele in timp” al nostru; in aceasta traditie referirea la Aumakua se face de cele mai multe ori la plural, ca fiind strabunii; in calatoriile pe care le facem il descoperim ca fiind un mozaic compus din mai multe personalitati. Asa ca in relatiile noastre putem adesea sa aflam aceste personalitati ca fiind sinele noastre din alte vieti, calatorind in timp, evoluand si imbogatindu-se ca  urmare la ceea ce facem si devenim in existenta noastra fizica din Lumea de Mijloc. In acest sens, domeniul suprasinelui sau a sinelui superior poate fi considerat ca fiind una din liniile noastre de descendenta, dezvaluindu-ni-se astfel ca avem trei linii stramosesti: cea a mamei, cea a tatalui si domeniul nostru ancestral personal.

In postarea viitoare vom aborda calatoria in Lumea de Mijloc.

Pina atunci, va impartasesc cateva din “visarile” personale recente pe care nu-I musai sa le cititi.

Nu incetez sa ma minunez cat de frumoase si vindecatoare practici aveau stramosii nostri si in special cei din culturile in care samanii erau la loc de cinste; bunaoara, in prezent redescoperim in diverse curente spirituale sau psihologice rolul confirmarii in trecerea tinerilor catre maturitate sau spunem ca nu stiu ce persoana are un comportament care denota ca nu ar fi fost confirmat de catre mama sau de catre tata; ritualurile de trecere rezolvau asta in mod simplu si eficient. La fel, vorbim in prezent de legea atractiei, ale carei principii le regasim daca invatam despre arta samanica a visatului.

Pentru cei care practicati diverse metode de vindecare; in sesiunile individuale sustinute am constatat cat de mult creste eficienta atunci cand il vad pe client in lumina sa divina; doar incercati, apoi putem sa extindem aceasta perspectiva si asupra celor din jurul nostru. Stiu ca multi dintre voi faceti asta, stiu de asemenea ca nu chiar toti si nu strica sa ne reamintim. Exista, de asemenea acea rugaciune din practicile ho oponopono prin care ne cerem iertare gresitilor nostri pentru ca ne-am putut inchipui vreodata ca ar putea fi altfel decat divini si invatam sa facem asta adresandu-ne lor sau spiritului lor.

Pina data viitoare va doresc sa vedeti cat mai mult prezenta divina in jurul vostru.

Calatoria ...

Iata, pe scurt, ce avem de facut, potrivit Sandrei, inainte de a incepe o calatorie.

1. Intotdeauna vom avea clar setata intentia; aceasta ne va ajuta sa ramanem concentrati si sa nu fim distrasi de trancaneala mintii si de problemele noastre de zi cu zi.

2. Aflam care este cel mai potrivit moment pentru noi sa calatorim- poate atunci cand suntem treji, proaspeti si odihniti si cand mintea noastra este clara si neaglomerata cu detalii.

3. In legatura cu hrana, urmarim sa descoperim ce fel de dieta este potrivita aventurii noastre in lumi invizibile; ceeea ce mincam si ce bem ar putea afecta capacitatea noastra de concentrare si posibilitatea de a ramane alerti. Astfel, o masa grea inainte de calatorie sau consumul de bauturi alcoolice ar putea innegura mintea.

4. Exersand mutarea respiratiei catre inima ne va ajuta sa ne mutam atentia dinspre starea mentala catre spatiul inimii; spiritele comunica cu noi prin aceste usi ale inimilor noastre, asa ca inca de la inceputul calatoriei ne vom asigura ca avem intentia de a vedea cu inima taramurile interioare ale spiritelor si viziunilor.

5. In acele situatii in care suntem atasati emotional de rezultatul unei decizii sau controverse ori atunci cand avem o stare emotionala legata de ceva din viata noastra sau a celor pe care-i iubim e mai bine sa rugam pe cineva sa calatoreasca pentru noi; in astfel de situatii s-ar putea sa nu avem capacitatea de a ne urni (mintea) din drum pentru a avea acces la ghidare spirituala, accesibila prin intermediul inimii.

6. Putem fi cat de inovativi vrem si sa incercam modalitati diferite de a calatori; a sta intins si a calatori nu este chiar modul traditional de a calatori; multe persoane au nevoie sa se miste si sa cante sau sa danseze in timp ce calatoresc.

Nu exista o modalitate „corecta” sau „gresita” de a calatori, acest instrument odata insusit se perfectioneaza practicand. Putem sa acordam atentie la ceea ce simtim, sa exploram diferite nivele ale celorlalte lumi, de sus sau de jos; astfel am putea sa intalnim alte spirite care sunt dispuse sa ne ghideze pe calea descoperirilor din viata noastra, si care se vor simti onorate sa ne serveasca in acest mod.

Sa fim exploratori si sa acceptam dragostea, intelepciunea si vindecarea pe care spiritele si universul incearca sa ni le impartaseasca.

Sa privim practica calatoriei samanice ca pe o lucrare in progres, ce devine tot mai profunda si va evolua pe masura ce practicam.

Prima calatorie, in Lumea de Jos

Pentru prima calatorie, am putea dori sa vizitam Lumea de Jos pentru a intalni un spirit ajutator, acela care ne va da putere, protectie si sprijin; adeseori, acesta apare sub forma unui animal de putere.

Inainte de a incepe calatoria ne gandim la un loc din natura pe care il vom folosi ca poarta de intrare; in mod traditional, calea de intrare poate fi o deschizatura in pamant, cum ar fi o pestera, un lac sau un rau, o cascada, un vulcan, un trunchi de copac sau, simplu, o gaura in pamant. Orice cale de a intra in pamant e buna; Barbara ne povestea ca, lucrand cu copii, acestia alegeau cai foarte originale, intre care de exemplu un lift care cobora spre Lumea de Jos. Ce este important e ca trebuie sa fim siguri ca acest loc exista in realitatea cunoscuta, chiar daca nu am fost vreodata acolo. Hank numeste in workshop-urile sale acest loc Gradina Sacra, locul cu care am format o legatura de-a lungul vietii noastre, locul in care avem un sentiment de pace si liniste.

In timp ce ascultam toba sau inregistrarea, ne vizualizam intrand in acea deschizatura; ne vom trezi intr-un loc de tranzitie care poate apare ca un tunel sau portal cilindric, radacinile copacului, raul care coboara; vom urma acest tunel in jos apoi afara in lumina, repetand mereu intentia pentru noi insine: „Doresc sa intalnesc un ajutor spiritual in Lumea de Jos”.

De indata ce am ajuns in Lumea de Jos, privim in jurul nostru iar in noazecisinoua la suta din cazuri, cineva asteapta acolo; daca este un spirit animal, il vom intreba: „Tu esti animalul meu de putere ?”. Acesta poate sa raspunda telepatic sau sa ne conduca undeva ori sa ne arate ceva; cand avem raspunsul de la animalul nostru vom incepe sa construim relatia cu acesta, sa-i punem o intrebare sau sa-i cerem ajutor pentru vindecare; putem la fel de bine sa intrebam daca este ceva ce avem nevoie sa stim in acest moment al vietii noastre. Daca raspunsul sau ne indica faptul ca nu el este animalul nostru de putere il vom ruga sa ne duca la ajutorul nostru spiritual.

Atunci cand dorim sa vizitam alte nivele ale Lumii de Jos, din acel loc in care am ajuns vom cauta o deschizatura in pamant si vom ruga animalul nostru de putere sa ne conduca iar acesta o va face. Ramanem in calatorie pina in momentul in care auzim chemarea pentru intoarcere-