Şamanismul contemporan. Delimitari conceptuale
Sunt atâtea de spus despre acest subiect încât e greu de ales cu ce să încep iar ceea ce scriu aici e o perspectivă proprie, căpătată în urma experienţelor, a lecturilor, a întâlnirilor şi lucrului cu practicanţi şamanici, aşa că accept faptul că poate fi limitată, invitând şi pe alţii să o ompleteze. Pentru că, indiferent cine suntem şi de unde venim, când întâlnim termenul de şamanism, îl definim prin prisma a ceea ce am fost învăţati anterior- spun am fost învăţati nu în termenul consacrat, scholastic, ci înţelegând prin învăţare chiar şi tonul pe care îl au cei care pronunţă cuvântul, sentimentele, gândurile care îl însotesc- aşa că o înţelegere mai complexă pentru cei interesaţi o vor aduce cărţile, întâlnirile, lucrul individual şi chiar conexiunile cu oameni şi grupuri din toata lumea.
Am putea spune, fără să greşim că la baza celor câteva mii de sisteme spirituale care funcţionează în prezent, se află acest set de practici care a transcens istoria timp de cel puţin câteva zeci de mii de ani; aceste practici ritualice sau ceremoniale au fost definite în 1963 de către Mircea Eliade sub denumirea de practici şamanice în celebra lucrare Şamanismul şi tehnicile arhaice ale extazului. Cuvântul “şaman” provine din Siberia; sha înseamnă atât experienţa profundă cât şi probă, calitate, dar, har, iar man înseamnă om, fiinţa umana. Pentru siberieni, tunguşi, buriaţi, şaman înseamnă om ce vorbeşte cu spiritele şi are puterea de a vindeca; după alte surse, semnificaţia cuvântului este “cel ce vede în întuneric” ori „cel ce vorbeşte cu Dumnezeu”. În limba română, corespondentul denumirii de şaman corespunde înţelesului de vraci sau vindecător. De asemenea, termenii cu acelaşi înţeles în alte zone ale globului sunt: „medicine man”, „curranderos”, „tabacheros” ş.a.m.d.
Ori chiar ei s-ar putea să nu vrea să poarte un nume; recent, Vernon Foster ne povestea că nu se socoteşte nici şaman nici medicine man, el doar lucrează ceea ce ştie mai bine; e un concept mai greu de înţeles de către noi, pe care chiar intenţionez să îl aprofundez şi pe care intenţionez să vi-l aduc la cunoştinţă.
Practica şamanică nu mai este socotită una obscură, către ea s-au îndreptat minţi luminate, începând din a doua parte a secolului trecut iar minunăţiile descoperite au fost aduse la iveală şi prezentate în numeroase cărţi, eseuri, studii ştiinţifice, iar studiile sunt continuate in scoli, institute devenite deja celebre.
Astfel, un antropolog pe nume Michael Harner, la scurt timp după studiile lui Mircea Eliade a început învăţarea activă de la practicanţi nativi din diverse regiuni al globului; ceea ce Eliade şi Harner au sesizat deopotrivă în munca lor de cercetare este faptul că practica vindecătoare arhaică are la baza aceleaşi tehnici şi ritualuri, fie că sunt practicate în America de Nord sau de către nativii din Australia, din Nepal sau Siberia, din Hawaii sau din bazinul Amazonului. Toţi practicanţii arhaici folosesc toba ori alte instrumente, în general, de percuţie, călătoresc în stări de conştiinţă extinsă, practică recuperarea sufletului sau deposesia ori vindecarea cu plante ori practică divinaţia, toate acestea având in principal multiple elemente comune de ritual sau ceremonie.
În 1980, Harner pune bazele unei Fundaţii şi înfiinţează Facultatea de Studii Şamanice, iar de atunci zeci de mii de studenţi le-au trecut pragul. Harner continuă să scrie, să predea şi să cerceteze şi în ziua de astăzi, la aproape cei 80 de ani pe care îi are.
Fundaţia a generat practicanţi celebri, dintre care îi menţionez pe Sandra Ingermann, care în 1991 scrie lucrarea Recuperarea Sufletului (Soul Retrieval), prima carte în care se descriu în amănunt căile şi tehnicile de recuperare a sufletului, carte care a inspirat şi inspiră mii de terapeuţi în practica lor.
O altă practicantă foarte cunoscută este Barbara Gramlich; Carlos Sauer este un alt nume consacrat, el a predat la Fundaţie timp de şapte ani modulul de deposesie, în prezent ţine workshopuri de profil în toată lumea alături de Vernon Foster (lider spiritual Lakota).
Robert Moss este un alt practicant celebru, el fiind iniţiatorul conceptului de Visare Activa.
Moss a rămas celebru prin discursul scris pentru primul ministru al Marii Britanii – Margaret Thatcher - în 1976, discurs în urma căruia aceasta a primit din partea sovieticilor titulatura de Doamna de Fier. Cei menţionaţi au predat şi în România sau au susţinut workshopuri experienţiale.
Cele mai accesibile lucrări publicate la noi ar fi, fără pretenţia de a fi numit măcar jumătate:
- Informaţii generale despre shamanism şi prezenţa lui pe întreg globul:
Mircea Eliade, Şamanismul şi tehnicile arhaice ale extazului, Ed. Humanitas, 1998, din pacăte nereeditată
- pentru a afla cum alţii s-au apropiat de shamanism şi ce au trăit:
Maud Sejournant, Cercul Vieţii, Iniţierea în şamanism a unei psihoterapeute, Ed. Elena Francisc Publishing, 2008;
John Perkins, Schimbarea de Forme; Tehnici şamanice pentru o transformare globală şi personală, Ed. For You, 2007;
- pentru practici şamanice :
Kenneth Meadows, Spiritul Şamanic; Ghid practic pentru atingerea împlinirii personale, Ed. Elena Francisc Publishing, 2008;
Daan van Kampenhout, Imaginile Sufletului; Constelaţiile familiale şi şamanismul, Ed. Elena Francisc Publishing, 2009;
Caitlin Matthews, Elemente de shamanism, Ed. Teora, 2004;
Howard Charing, Şaman, Spiritul Plantelor, Ed. Elena Francisc Publishing, 2008, republicată în 2011;
Alberto Villoldo, Ph. D., Şaman, Vindecător, Înţelept; Cum să te vindeci şi cum să îi vindeci pe ceilalţi, folosind medicina energetică a amerindienilor, Ed. For You, 2008,
Alberto Villoldo, Ph. D.,Vise curajoase; Cum visează şamanii lumea intru fiinţare, Ed. For You, 2008;
Alberto Villoldo, Ph. D., Cele Patru Introspecţii, Puterea, Înţelepciunea şi Harul Protectorilor Pământului, Ed. For You, 2006;
Alberto Villoldo, Ph. D., Iniţiere şi Iluminare, 2010; Sandra Ingerman, Leac pentru Pământ: Cum să transformăm toxinele personale şi de mediu, Ed For You, 2010.
- pentru cei care citesc în limba engleză recomand călduros cărţile Sandrei Ingerman.
De asemenea, sunt publicate o serie de lucrări, cărţi, articole, care vorbesc de starea şamanică de conştiinţă, în special lucrări ale lui Stanislav Grof, un psihiatru care şi-a dedicat viaţa studierii acestui subiect, precum şi aducerii spiritualităţii în lumea academică, cărţi publicate de Ed. Elena Francisc Publishing.
Urmează să mai fie publicate în acest an şi altele, între care una foarte interesantă, despre posturile şamanice precum şi cartea Sandrei Ingerman despre recuperarea sufletului.
Zilele acestea se lansează Arta vindecătoare a şamanului – în lumina psihoterapiei vestice şi a tradiţiei creştine, scrisa de Dr. August Thalhamer şi publicată de Editura Har Tios.
Prin urmare, dacă asertiunile pe care le voi face vor naşte întrebarea: “Pe ce te bazezi ?” (Moromete), răspunsul se află în spiritul acestor lucrări şi în ceea ce am trăit personal, în comunicarea cu spiritele ajutatoare, cu învătătorii personali, care, la început, fiind crescut într-o educaţie materialistă, mi s-a părut imposibilă, aşa cum multora dintre cei cu care lucrez ori care citesc aceste rânduri li se pare.
Aşadar, prima afirmaţie pe care o fac este:
Da, e posibil şi este accesibil fiecăruia.
Deşi am fost crescuţi într-o paradigmă în care accesul la învăţătură spirituală, la revelaţie directă este rezervat numai marilor iniţiaţi, fie guru sau prelaţi, lucrurile se întâmplă precum au prezis mayasii- suntem la o răscruce în istoria omenirii, o răscruce în care, după o epocă in care am pierdut capacitatea de a experimenta sacrul, e timpul pentru dezvăluirea completă a acestor practici care, din diferite motive, au stat ascunse. Învăţăturile şamanice ne reamintesc cine suntem noi de fapt şi ne readuc puterea proprie, ele ne învaţă să nu ne dăm puterea nimanui, să avem încredere în spiritele proprii şi să ne urmăm calea.
Daca în vechime, tehnica aprinderii focului era un secret şamanic, deţinut doar de către puţini, acum oricine poate face aceasta, chiar şi un copil; e adevarat că puţini cunosc însă alchimia producerii focului viu, de care vorbeam în numarul 1 al revistei Focul Viu, alchimia transformării elementelor apă şi pământ în foc, însă dacă doresc pot afla.
Există tradiţii în care şamanii trebuie să treacă prin probe extreme de grele, perioade de abstinenţă, experienţe în apropierea morţii, ori sunt desemnaţi pe baza unor infirmităţi produse de fenomene naturale. Am aflat din practică faptul că fiecare dintre noi e special în felul lui şi are posibilitatea ca, folosind două ingrediente de bază,
Intenţia şi Credinţa,
să primească ajutorul ghizilor săi spirituali, să se vindece pe sine şi pe cei din jurul său.
Practicantul şamanic face călătorii ale spiritului, deplasându-se în afara timpului, în ceea ce se poate numi „mit” ori „tărâm al viselor” dar el îşi alcătuieşte hărţi ale acestor realităţi paralele iar călătoria şi modul de căutare se poate învăţa. Pentru aceasta, el îşi schimbă starea de conştiinţă, intră în realitatea non ordinară, îşi face disciplinat lucrarea şi se întoarce la viaţa de zi cu zi.
Desigur ca unii avem capacităţi de percepţie mai bune decăt alţii, unii pot să „vadă” mai bine, alţii să simtă (kinestezici), alţii să „audă”, la început pentru mulţi este „ca şi cum” ori „mi s-a părut”, dar pe măsură ce practicăm, capacităţile noastre de percepţie se îmbunătăţesc.
Da, putem fiecare dintre noi să intrăm în starea şamanică de conştiinţă, este dreptul nostru divin de a avea acces la acele tărâmuri de unde ne-am desprins, de a comunica cu acele realităţi paralele de care ne desparte doar un voal subţire.
Fiecare persoană cu care mă întâlnesc la cursuri, la şedinţe individuale, chiar în tren, are o mică poveste în care lucruri aparent inexplicabile i s-au întâmplat, fie comunicări cu cei plecaţi dincolo, fie semne ale spiritelor naturii, fie recunoaşterea lângă el a prezenţei altor spirite, poveşti al căror rost încă omul nu le desluşeşte pentru că nu are încredere în această capacitate a lui. Copiii, îndeobşte, şi în mod special copiii de azi, au multe poveşti să ne spună despre cum comunică ei cu animalele lor de putere, cu plantele ori cu îngerii păzitori, doar că nu avem răbdare să-i ascultăm şi nici încredere în ceea ce spun.
Astazi metodele samaniste de vindecare nu mai sunt limitate la cativa initiati, putand fi invatate de oricine este interesat; trecerea la vointa dintr-o stare de constiinta in alta, invatarea si practicarea acestor metode strãvechi de vindecare, cunoscute pretutindeni in lume, aduc, dupa cum ma conving pe zi ce trece, puterea proprie inapoi celor care au incredintat-o altora, aduc vindecare sufleteasca, fizica si psihica. Din ce in ce mai mult, practicantii nu mai sunt priviti ca „nebuni in timpul liber” ori ciudati ci, pe masura ce oamenii isi deschid ochii, ii vad in adevarata lor lumina, de vindecatori spirituali.
Relaţia constientă cu spiritele
Acesta este numitorul comun al tuturor tradiţiilor şamanice, este ceea ce face să numim şamanism atât practica mediumilor din Bali ori a vindecătorilor Ho oponopono din Hawai, ca să nu mai vorbim de cei din Siberia ori din Amazon. Chiar dacă unii poartă costume somptuoase ori o simplă fâşie de pânză, unii folosesc cântece, alţii plante, pietre ori chiar mâinile goale, unii bat toba, alţii cântă la didgeroodoo, îi numim generic şamani pentru capacitatea lor de a călători într-o realitate alternativă, de unde aduc vindecare, răspunsuri şi leacuri.
Tradiţia şamanică este una animistă; aceasta înseamnă că toate cele ce există au spirit,
şi oamenii şi copacii şi florile şi mineralele, spirite cu care putem să comunicăm, putem chiar să “negociem”, toate aceste spirite fiind prinse într-o imensă conexiune; aceasta aminteşte de noile paradigme ale fizicii cuantice, de acea reţea cuantică în care suntem întreţesuţi şi noi.
Şamanismul nu este channeling şi nici spiritism
Există persoane cu aplecare ori cu calităţi native pentru channeling ori spiritism, persoane care pot lua contact direct cu spiritele, pot comunica cu ele, este cunoscut ca in spiritism cei care lucreaza sunt indeobste patrunsi de acestea, dar aceasta nu poate fi numit şamanism.
În şamanism se efectuează călătoria cu scopul de a întâlni spiritele faţă în faţă iar dacă se întâmplă să incerce a ne insoti in lumea noastra, practicantul ignora acest contact, continuând disciplinat pentru scopul cu care a plecat.
Unele persoane nu au abilităţi pentru a şamaniza deoarece fie sunt prea cu mintea în lumea materiala, fie că au aplecare naturală către channeling ori spiritism şi nu se mai pot întoarce către un alt mod de operare, asa ca de regula una din aceste practici o exclude pe cealalta.
Şamanismul nu este New Age
Tehnicile şamanice există de zeci de mii de ani (unii cercetători vorbesc de mai mult de 80.000 de ani) şi au fost readuse, chiar dacă într-o manieră puţin adaptată, în lumea noastră de către cercetători, antropologi, care au experimentat propria transformare şi vindecare alături de populaţii socotite altădată înapoiate (într-un studiu am întâlnit chiar termenul de retardate), inuiţi în nord, incaşi, mayaşi în America de Sud, tibetani în Asia, aborigeni în Australia şi lista poate continua.
Aceste tehnici, incluse în aşa numitul “core shamanism”, nu au de a face cu transmisiile maeştrilor iluminaţi, caracteristice curentului New Age şi nici cu teoriile conspiraţiei omniprezente pe internet. Desigur, e alegerea liberă pentru orice practicant şamanic să îmbrăţişeze credinţe teozofice, transcendentaliste, antropozofice însă lucrarea de vindecare pe care o va face se va petrece în mod tradiţional. Nu am întâlnit practicanţi şamanici care să treacă de exemplu de la modul tradiţional de efectuare a deposesiilor la spiritism dar invers, da. Trebuie să recunosc, de asemenea, că am întâlnit practicanţi şamanici cu experienţa care vorbesc acelaşi limbaj cu cei ce practică tehnici spirituale proprii curentului New Age.
Şamanismul nu este o religie
Chiar dacă unele biserici au dus o luptă acerbă împotriva practicilor şamanice, cum s-a întâmplat în America de Sud ori chiar în Europa, acestea au rezistat şi chiar putem vedea pe mesa unui vindecător shipibo, spre exemplu, reprezentari ale Fecioarei Maria sau ca practicant şamanic s-o aibă ca şi ghid spiritual pe Sfânta Teresa.
Şamanismul ne învaţă să onorăm tradiţia religioasă a străbunilor noştri, indiferent care este aceasta, ea este o moştenire spirituală de care putem beneficia fiecare. Ori, aşa cum s-a semnalat deja, în nr. 2 al revistei Focul Viu, în şamanismul Bon, practicile şamanice se împletesc într-o manieră armonioasă cu cele religioase.
În fapt şamanismul reprezintă rădăcinile oricărei practici precum vrăjitoria, voodoo, budismul tibetan şi ale altora, nu se identifică însă cu acestea; de asemenea, nu este preoţie precum sunt unele practici carora, desi sunt derivate din samanism, practicantii respectivi le-au adaugat ce au crezut ei de cuviinta, asa ca s-au intitulat preoti ori si-au pus grade si nivele.
Aşa cum recent ne amintea Brother David, într-o conferinţă susţinută la Oradea, unele instituţii religioase au uitat pentru ce au fost create şi au ajuns să lucreze pentru ele însele.
Chiar foarte recent, un număr de 14 şamani au fost ucişi de membrii unei secte în Peru, ceea ce nu credeam că e posibil în aceste timpuri. Obscurantismul şi bigotismul, după cum putem constata, mai este încă prezent în unele zone.
Practicantul şamanic nu caută Iluminarea în scop spiritual ori religios, aşa cum se întâmplă în budism ori hinduism, ci caută în primul rând să-ţi ajute semenii.
O alta diferentiere consta in faptul ca samanismul nu are dogme; exista reguli, e adevarat, asa cum mai sus am exemplificat cu modul in care se face calatoria samanica ori ca se efectueaza astfel de lucrari doar la cerere si astfel incat sa un afectam bunul mers al naturii; exista, de asemenea un cod deontologic al practicantului samanic dar nu dogme; de exemplu, nu exista un model obligatoriu dupa care se efectueaza un anume ritual ori ceremoniile ci fiecare practicant poate urma propriul sau model.
Distincţia dintre şaman şi practicantul şamanic
Da, e cumva la modă mai ales în unele cercuri să îşi spună şaman, doar că mulţi dintre cei care se autointitulează astfel, nu sunt chiar şamani.
Şamanul, potrivit tradiţiei culturii din care provine, este fie ales, fie desemnat, pe baza unor criterii proprii acelei zone; prin moştenire (de exemplu, tot la a doua generaţie, de la bunici la nepoţi) ori prin alte încercări, scopul fiind acela de a proteja, îndruma sau vindeca membrii acelui trib, clan, sat etc.
Şamanul nu trebuie să prezinte diplome, pentru a atesta cu cine a studiat, ce guru l-a îndrumat ori câţi ani a practicat abstinenţa, iar când comunitatea nu mai prosperă, nu mai găseşte vânat, păşuni, se îmbolnăveşte, va renunţa la serviciile sale.
Practicantul şamanic este prezent în special comunităţilor mari, aparţinând aşa numitului “shamanism urban”, el a învăţat anumite tehnici şamanice, fie de la şamani propriu-zisi, fie de la învăţători ori în şcoli care au adus în acest mediu practicile specifice şi lucrează de cele mai multe ori în aşa numitele “drumming - group”-uri dar şi singur pentru vindecarea sufletească şi fizică a sa, a comunităţii (de ex. prin lucrarea de transfigurare). Adoptă o atitudine de respect şi onorare a celorlalţi, a vieţii în toate formele.
Practicanţii şamanici nu au grade
Este o recunoastere a faptului ca sufletele noastre sunt egale, a faptului că învăţătura sălăşluieşte în fiecare şi că de la fiecare fiinţă pe care o onorăm, avem de învăţat ceva.
Îmi amintesc cu drag de una din cele mai frumoase recuperări de suflet în urma căreia o persoană a reuşit să-şi schimbe radical viaţa. La nici 30 de ani, persoana respectivă avea deja 3 divorţuri la activ. După recuperarea de suflet făcută chiar în cadrul workshop-ului în care învăţam tehnica, ea şi-a găsit perechea, împreună cu care şi-a întemeiat o familie solidă.
Practicile şamanice străvechi şi dezvoltare personală modernă.
Mediul ştiinţific începe să se aplece cu mai multă atenţie către practicile şamanice,
un exemplu l-am pomenit mai devreme, legat de activitatea doctorului Stanislav Grof,
care a pus bazele a ceea ce se numeşte terapie transpersonală. Minunate sunt şi lucrările şamanice ale Sandrei Ingerman, ce lucrează cu medici, cu fizicieni, făcând măsurători ale efectelor benefice asupra sănătăţii oamenilor şi mediului.
Un număr crescând de europeni şi de americani practică neoşamanismul, o versiune occidentalizată, bazată pe căutarea armoniei, prin întoarcerea la spiritul naturii şi la practicile medicale alternative.
Multe practici noi: constelaţiile familiale (a se vedea cartea citată mai sus care face o comparaţie între şamanism şi constelaţii ); NLP (NeuroLingvistic Programming) au, într-o măsură mai mare sau mai mica, elemente împrumutate din şamanism şi am credinţa fermă ca în viitor vom înţelege şi aplica mai mult puterea vindecătoare a acestor practici.
Zilele trecute, exersând o practică de grup, am fost surprins să aflu de la un participant că tehnica respectivă o învăţase în străinătate la un curs de management, sigur cu o conotaţie puţin diferită.
În acest spaţiu apar multe lucruri noi şi interesante, am văzut că există practici sub denumirea de Angelic Shamanism ori de Samanic Reiki, cursuri de shamanism pentru trezirea zeilor traci ş.a.m.d.
Toate acestea le putem privi din cel puţin două perspective: putem să ne situăm de partea celor care spun că “preluând aceste practici de la alţii, pierdem esenţa”, fie de partea celor care apreciază ca fiind o îmbogăţire a propriilor practici spirituale. În lucrarea sa, Calea şamanului, antropologul Michael Harner spune că prin cunoaşterea directă, o persoană învaţă să susţină o anumită putere personală şi să treacă la voinţă dintr-o stare de conştiinţă în alta.
Aceste practici spirituale strãvechi, care au fost aplicate pretutindeni în lume, s-ar putea dovedi vitale pentru reconcilierea noastră cu natura.
Zic să rămânem cu inima deschisă şi cu privirea clară la tot ce va să vină.
Să fie bine !
Alte LINKURI
